miercuri, 19 martie 2008

Dezbatere apriga pe tema religiei in scoli


Elevii ar trebui să opteze în scris pentru a studia religia, propune societatea civilă. Un parlamentar PRM acuză „ateo-comunismul“ şi cere religie, opţional, şi în facultăţi. Atât elevii care vor să studieze religia, cât şi cei care nu doresc acest lucru ar trebui să-şi exprime în scris opţiunea la începutul fiecărui an şcolar, au propus ieri reprezentanţii Ligii Pro Europa, în cadrul unei dezbateri aprinse, desfăşurată la Palatul Parlamentului.

La întâlnire au fost prezenţi parlamentari, responsabili din Ministerul Educaţiei şi din Patriarhie. Smaranda Enache, preşedintele Ligii, a precizat că felul în care este organizat în momentul de faţă învăţământul religios creează discriminări faţă de unele credinţe şi faţă de cei care nu sunt afiliaţi vreuneia. În prezent, elevii pot renunţa la religie printr-o cerere scrisă. Rămân însă cu mai puţine note la calcularea mediei finale, fiind astfel nedreptăţiţi.

Manualele, „instrumente perfectibile“

O problemă foarte disputată a fost legată de conţinutul actualelor manuale. Reprezentanţii societăţii civile au acuzat faptul că acestea sunt făcute pentru a-i atrage pe copii în biserică, şi nu pentru a-i familiariza pe aceştia cu elemente de cultură generală religioasă. „Catehizarea şi rugăciunea trebuie să se petreacă în locaşurile de cult, care sunt subvenţionate la rândul lor de stat“, a menţionat Smaranda Enache.

Liga Pro Europa a publicat la sfârşitul anului trecut şi un raport în care arată că anumite pasaje din manuale sunt făcute pentru a-i speria pe copii de eventuale pedepse divine. De cealaltă parte, Bogdan Popescu, consilierul patriarhal la Sectorul teologic- educaţional al Patriarhiei Române, a acuzat „campania de presă la adresa cultelor“ pe tema manualelor de religie. Acestea din urmă au greşeli, dar sunt „instrumente perfectibile“, a mai arătat Popescu. Reprezentanţii Ministerului Educaţiei au spus, la rândul lor, că vor ţine cont de sugestii.

Senatorul PRM Aurel Ardelean, membru al comisiei pentru învăţă- mânt, i-a acuzat pe cei care nu doresc religie în şcoli că fac parte dintr-un nucleu ateo-comunist. Parlamentarul s-a declarat adeptul introducerii opţionalelor de religie şi în universităţi.

Tinerii au fost invitaţi de formă
S-a vrut o discuţie deschisă, însă unii participanţi nu au înţeles nici măcar baza problemei. Astfel, deşi la întâlnire au fost invitaţi mai mulţi elevi şi studenţi, iar prezenţa acestora a fost invocată în mai multe rânduri, niciunul nu a apucat să-şi spună punctul de vedere de-a lungul celor aproape două ore de dezbateri.

De asemenea, pe pereţii sălii de şedinţe a Comisiei pentru învăţământ - într-o instituţie a statului român - erau atârnate două icoane ortodoxe, iar şedinţa a început cu o rugăciune, aşa cum au cerut parlamentarii.

PREVEDERE
Cursurile de religie la liceu vor fi introduse în noua Lege a învăţământului preuniversitar, însă vor putea fi „fentate“ printr-o cerere

Religia va fi materie obligatorie şi la liceu, au stabilit reprezentanţii Ministerului Educaţiei şi cei ai cultelor religioase, într-o întâlnire desfăşurată la sfârşitul lunii trecute, la Palatul Patriarhal. Renunţarea la opţional se poate face însă printr-o cerere scrisă, formulată de părinţi la începutul anului şcolar.

Elevii care au împlinit 16 ani vor putea decide singuri în această privinţă. Prevederea este inclusă în Legea învăţământului preuniversitar. Proiectul ar urma să fie înaintat parlamentului la jumătatea lunii viitoare, după analizarea tuturor propunerilor formulate la dezbaterile publice iniţiate de Ministerul Educaţiei. În momentul de faţă, materia este obligatorie doar în învăţământul primar şi gimnazial.

Fără icoane în clase
Tot luna trecută, Curtea de Apel Bucureşti a dat o hotărâre executorie pentru scoaterea icoanelor din şcoli. „Războiul icoanelor“ a fost declanşat în 2006 de un profesor din Buzău, care a semnalat Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării faptul că prezenţa simbolurilor religioase duce la nedreptăţirea persoanelor de altă confesiune sau a ateilor.

Ca o soluţie la această situaţie, Patriarhul Daniel a propus la întâlnirea cu reprezentanţii Ministerului Educaţiei ca în instituţiile de învăţământ să fie amplasate panouri cu simbolurile tuturor cultelor recunoscute în România.

Procese în Europa?
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) ar putea deveni de acum încolo arbitru în multe cazuri care ţin de relaţia dintre credinţă şi şcoală, a avertizat, la dezbaterea de ieri, Gabriel Andreescu, reprezentant al Ligii Pro Europa. „Tema religiei în şcoli nu se opune principiului separaţiei dintre stat şi biserică şi nu e o încercare de intervenţie în treburile bisericii“, a mai arătat el.

Megdonia Păunescu, şefa Direcţiei Generale de Management în Învăţământul Preuniversitar din cadrul Ministerului Educaţiei, a replicat că nu poate exista o avalanşă de procese atâta vreme cât, potrivit cifrelor furnizate chiar de Pro Europa, 81% dintre elevi consideră religia ca fiind importantă. „Nu putem spune că elevii nu au curaj civic, atâta timp cât 41% dintre ei consideră că religia cultivă atitudinea de solidaritate umană. Nu discriminăm pe nimeni, oamenii au posibilitatea de a opta“, a spus Megdonia Păunescu.

FĂRĂ ALTERNATIVĂ
O materie care trage mediile în sus

Ministerul Educaţiei nu a prevăzut în actuala formă a proiectului de lege a educaţiei preuniversitare vreo opţiune pentru elevii care nu vor studia religia. Asta pentru că responsabilii din minister se confruntă cu problema numărului de copii care se vor afla în această situaţie - deocamdată incert - şi a felului în care vor fi ei grupaţi pentru studierea unui alt opţional. Dacă situaţia rămâne aceeaşi, situaţiile şcolare ale copiilor care nu vor religie ar putea fi încheiate fără o medie. Ar fi astfel nedreptăţiţi faţă de colegii lor - este un lucru ştiut, din experienţa anilor trecuţi, că notele la religie se obţin mai uşor decât la alte materii. Iar asta poate „cântări“ greu la sfârşitul gimnaziului: media generală a anilor de studiu contează în proporţie de 50% pentru admiterea la liceu.

DIN MANUALE
Avertisment pentru copii: lipsa de credinţă duce la accidente

Majoritatea manualelor de religie de la noi sunt confesionale, iar unele dintre ele prezintă păcatul şi pedeapsa într-o cheie mult prea morbidă pentru vârsta celor cărora li se adresează, arată raportul „Educaţia religioasă în şcolile publice“, realizat de Liga Pro Europa. Autorii au analizat 32 de manuale şi un caiet de lucru pentru elevi, cadre didactice şi părinţi.

> Fapte rele: „Să te urci în copaci, să dormi duminica până la ora zece dimineaţa, să te joci cu mingea în clasă sau pe stradă“; („Religie. Cultul ortodox. Clasa I“, Ed. Sf. Mina, 2004)

> „Vasilică este un copil rău. El s-a urcat pe o scară să strice cuibul rândunelelor. Dar a păţit-o! Dumnezeu l-a văzut şi i-a tras scara. Băiatul nu s-a mai putut bucura de vacanţă, având nevoie de tratament medical“. (istorioară din „Abecedarul Micului Creştin“, Ed. Didactică şi Pedagogică, 2002);

> „Cât a trăit pe Pământ, Domnul nostru Iisus Hristos a făcut numai bine oamenilor. De aceea mulţi îl iubeau, îl urmau şi îl ascultau. Oamenii răi nu credeau că El este Dumnezeu.“ („Religie. Cultul ortodox. Clasa I“, Ed. Sf. Mina, 2004).

sursa:www.evz.ro

Niciun comentariu: